24 iulie 2000 este data la care Real Madrid a oficializat transferul lui Luis Figo, de la FC Barcelona, considerat și acum a fi cel mai controversat din istoria fotbalului.
Pe atunci un idol al tribunelor pe Camp Nou, starul portughez era convins în secret de președintele Realului, Florentino Perez, să semneze cu gruparea „blanco” și începea practic era „Galactică”, stabilind totodată un nou record în materie de transferuri.
60 de milioane de dolari a plătit Realul pentru aducerea lui Figo, însemnând clauza de reziliere a contractului acestuia cu Barcelona, iar catalanii n-au avut niciun cuvânt de spus. Dacă, astăzi, un transfer realizat pentru 60 de milioane de euro nu mai miră pe nimeni, la începutul anilor 2000 puțini își imaginau că această sumă va fi plătită pentru un fotbalist.
Îi următorii trei ani, la Real ajungeau Zinedine Zidane, Ronaldo sau David Beckham și Perez forma o echipă care va rămâne cu siguranță în istoria fotbalului.
Primul meci jucat de Figo pe Camp Nou, după marea trădare, a oferit și una dintre imaginile-emblemă ale fotbalului, cu un cap de porc aruncat de suporterii catalani în direcția portughezului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER